Creator de ambianță, de decor, făcător de imagini plastice. Sună sus, dar totuși fad. Nu? Tocmai de aceea pentru un scenograf poate că cea mai bună descriere este creator central. Orice film, piesă de teatru sau spectacol pe care le-ai văzut până acum au avut în spate o creație personală și liberă a unui scenograf.
Se spune că cei cu imaginația bogată ar putea să-și construiască în fiecare zi o lume nouă. Si dacă tot creezi o lume nouă îți poți adapta personajele în avantajul tău.
Scenografii sunt de obicei arhitecți sau artiști plastici. Asta pentru că-ți trebuie viziune, curaj, creativitate cu carul și o poftă primală de a crea ceva doar din viziunea și trăirile tale. Să înțelegem mai bine cum stă treaba cu scenografia, amibanța de décor și arhitectura am vorbit cu Iulian Bostănaru, creator BostiDesign, scenograf, architect, om.
BostiDesign face parte din Manasia Hub și aduce pe prispa hub-ului o doză de diversitate și unicitate creativă, îmbinând elemente arhitecturale, scenografie și viziune plastică în creațiile făcute până acum.
Manasia Hub: Cine e Iulian Bostănaru? Carte de vizită?
Iulian Bostănaru: Ca scenograf, imi place să mi rezum prezentarea cu IMDB. Este mai plăcut mie.
Manasia Hub: Ce te-a determinat să îți construiești o cariera în scenografie?
Iulian Bostănaru: O întamplare fericită… finalul ultimului an de facultate (2001) m-a găsit desenând la o planșetă în Studiourile Castel Film, la o producție cinematografică de vis… “Sherlock”. Atunci mi am dat seama că nu voi fi niciodată arhitect, pentru că nu mi doream asta, îmi doream diversitatea și satisfacțiile scenografiei de film.
Practic, de acolo a început totul. La acea vreme în România, conceptele arhitecturale erau minimaliste, materialele puține, totul se raporta la costuri minime, desenau mai mult hale industriale, rareori o căsuța acolo.
Pe cand în scenografie, intrasem deja într o lume de vis. Să desenezi la detaliu fațade de clădiri, să coordonezi execuția lor ( Baker Street ) și asta învățând-o de la niște oameni cu experiență monumentală…
Manasia Hub: Cochetatul cu designul de interior de unde a avut punctul de pornire?
Iulian Bostănaru: Clar din facultate. Specialitatea pentru care mă pregăteam era Urbanismul, însă de departe eram atras de designul de interior. Țin minte că dădeam o căruță de bani în anii facultății pe reviste ca Brava Casa. Culmea a fost că în paginile acestei reviste l-am vazut cu niste prezentări pentru prima data pe Dante Fereti, ca designer evident. Apoi după un an (2002) să am onoarea să-l descopăr ca scenograf la filmul “Cold Mountain” Și ce scenograf!
Manasia Hub:Cum se vede scenografia prin ochii tăi într-o piață ușor confuză cum este cea a României?
Iulian Bostănaru: Scenografia pentru proiectele românești nu prea există. Nu poți numi scenografie, operațiunea de adunat “gunoaie ieftine” de pe unde apuci, adusul obiectelor și mobilierului de acasă, doar pentru că nu există buget. Să nu mai spun de subiectele filmelor ce s-au facut în ultima vreme la noi. Nu degeaba caracteriza cineva: “
Ciorbăria din cea de a șaptea artă românească”. N-ai buget, n-ai subiect provocator pentru asta, de unde scenografie? Sincer, am preferat întotdeauna și cea mai mică funcție dintr-un departament de scenografie a unui film străin în defavoarea unui post de scenograf la un film românesc.
Asta este, și va fi încă foarte trist dacă nu apar la orizont și subiecte de ficțiune, istorice, chiar și contemporane. Mai terminăm si noi cu perioada comunistă?
Manasia Hub: Ce te-a determinat să faci parte din Manasia Hub?
Iulian Bostănaru: Tot o întâmplare fericită! Prietena și colega mea producător din acest domeniu, cinematografie, televiziune, Emilia Vlad, și-a deschis în acest Hub un restaurant. A apelat la mine pentru idei și coordonare în amenajarea spațiului.
Fără ezitare am participat, iar pe parcursul lucrării am apucat să descopar fenomenul Manasia. Oamenii din Hub, cumva toți din latura asta artistică, lumea frumoasă ce frecventează locul, m-au facut să-mi doresc un spațiu cu ei.
Scenograful este prin natura lui un nomad, își mută catrafusele acolo unde se întâmplă filmările, de obicei pe platourile de filmare în studiouri, sau locuri pe nici unde nu gândești în lumea asta. Însă pentru perioadele de pauză dintre proiecte, mi sa părut perfect ca refugiu. Să stau să mă gândesc, să lucrez și la alte proiecte dragi mie, în atmosfera de aici, schimbul de experiență cu ceilalți din Hub, nimic mai potrivit!
Manasia Hub: Cum ai putea să spui că se leagă scenografia cu designul de interior și arhitectura? Este un amalgam destul de amplu, însă conceptual în aceeași zonă de creație.
Iulian Bostănaru: Se leagă și nu se leagă. Vizual da, poți spune că sunt același lucru. Stilul ca perioadă de timp, spațiul ca identificare a locului. Ce-ar fi altfel pentru omul de rând când intră pentru prima data într un platou de filmare, este șocul după ce descoperă efemerul fiecărui spațiu, “minciuna” din spatele fiecărui perete de décor, lipsa logică, de durabilitate în timp, de realism.
În scenografie se construiește atât cât are nevoie camera să prezinte spectatorului, nimic în plus, restul doar schele. Îmi aduc aminte la început ce fenomen ciudat mi s-a întamplat și mie, când am făcut trecerea de la spectator înrăit de cinematografie la cea de personaj activ al domeniului.
Pentru multă vreme nu mai puteam viziona acțiunea unui film nou, pentru că mintea îmi arăta tot ce se întâmpla în spatele acelor pereți. Îmi imginam cameramanii focusând pe actori, regizorul gesticulând, figurația așteptând să intre în set.
A fost tare ciudat. Alt episod interesant pe scenografie mi s-a întâmplat cu niște “meseriași” ce trebuiau să-mi tencuiască niște pereți pe stil medieval, să zicem mai strâmbi, deformati, scrijeliti…
După ce le-am prezentat proiectul și mi-au dat de înteles ca e o nimica toată, am revenit să-l iau in primire pentru decorare. Șoc e puțin spus! Nici dacă îi rugam cu foi de rigips nu-mi făceau peretii aia așa de drepți. “Perfectiune!” mi se laudă meseriașul. A fost amuzant, da. Omul își respectă meseria.”Cum domnule, eu să tencuiesc strâmb,să mă fac de râs?”
Manasia Hub: Cu ce proiect te poți considera a fi mulțumit până acum?
Iulian Bostănaru: “Joyeux Noel”. Poveste, decoruri, personaje, echipă multinațională. A fost ca un tribut, a fost cu amintiri și prietenii pe viață, a fost tot! Iar pe scenografie….magie!
Manasia Hub: Planurile lui Iulian Bostănaru pentru 2019 care sunt?
Iulian Bostănaru: Îmi doresc un eveniment aici la Manasia, unde cu ajutorul colegilor din branșa să prezentăm oamenilor interesați, curioși, fața nevăzuta a unui platou de filmare. Publicul de film din România este unul foarte educat și pretențios. Însă mai puțin norocos.
Față de țările cu istorie de succes în acest domeniu, ce pot pune la dispoziție vizite în studiouri cu platouri de filmare, România are și aici un capitol sărac. Prin proiecții, prezentare de machete, schițe, scenarii, poate reușim să le satisfacem și aceste curiozități, ce sunt sigur că există. Am simțit interesul ăsta deja, tot aici la Manasia, la evenimentul “Noapte caselor”. Povesteam și nu conteneam cu răspunsuri întrebărilor. De atunci și ideea asta!
Manasia Hub: Un sfat pentru cei care vor să pătrundă în sfera ta de activitate?
Iulian Bostănaru: Da, greu să mă gândesc la un sfat general valabil. În cazul meu, am fost omul potrivit la timpul potrivit. Era o piață nouă pentru România, nu existau oameni cu experiență în domeniu, așadar, nu era concurența de acum. După un proiect te puteai considera deja intrat pe piață.
Proiectele erau mai toate din străinătate, și cand veneau, erau interesați de ce ai facut deja, îți mai cereau o schiță două și gata. Despre desenul la planșetă vorbim. Și încă sunt scenografi mari ce au rămas fideli lucrului la planșetă. Legat de evoluție, țin minte că după două proiecte, eram solicitat să fac scenografie singur, să nu mai fiu asistent.
Mi-am droit să am răbdare, să mai învăț, și n-am regretat deloc. A venit la un moment dat, zic eu, și timpul potrivit, momentul magic să confirm că pot duce un proiect singur. Asta s-a întâmplat datorită încrederii de care am avut parte din partea lui Radu Corciova, un scenograf cu istorie complexă în cinematografia românească.
Am vrut să subliniez prin asta, graba prin care românii se consideră profesioniști, deși unii nu au terminat încă o facultate de profil. Designer, unde te uiți vezi designer X, designer Y. Fondatori de branduri și tot așa. Nu mai au nevoie să învețe de la nimeni, sunt experț deja. Își fac un logo și gata.
În scenografie, ca oriunde în altă parte cred, nu a dispărut încă nevoia de ucenicie! Ori tu student, sau om fără experiență, mă întrebi ce bani îți dau?! Un început greșit. Cred, din păcate, că e de ajuns ce am spus, și mulți vor întelege.
