Cuvantul asta` ,,cinemateca” a reusit sa ma fascineze inca de pe la 13 ani. De atunci si pana acum cred ca am vazut destule filme. Ba pe stil Hollywood, ba pe stil european, dar revenind la acel ,,cinemateca”, mi-am adus aminte de cinematografele pe bune, cele vechi, cum ar fi Cinema Gloria, Cinema Eforie, acele locuri care-ti creau starea perfecta de a devora o pelicula. In spatele fiecarei cinemateci, cinematograf sunt intregi echipe de oameni. Am vrut sa despartim marile un pic si am apelat la Matei Budes, fanatic de film, activator in cinematografie si unul dintre fondatorii Vira Films, colegii nostri de la Manasia Hub.
Manasia Hub: Care a fost primul tău contact cu filmul și cu lumea cinematografică? Care-i prima amintire a acelui moment?
Matei Budes: Nu-mi aduc aminte exact care a fost primul moment cand am luat contact cu filmul. Stiu ca tata repara mereu televizoare, el fiind de meserie electrician si electronist pasionat, asa ca aveam in casa cate un Diamant, un Olt, un Sport pe care vedeam transmisiunile TVR.
Mai tarziu s-a infiintat ProTV, care a adus un aer american si un tip complet nou de televiziune. Ne uitam cu totii la seriale, telenovele, filme de actiune. Fratele meu mai mare obisnuia sa inchiriere casete VHS si imprumuta un VCR de la vecini, ii placeau filmele cu Van Damme si toate filmele cu bataie. Prima data cand am vrut sa impresionez o fata de care imi placea (cred ca aveam 13 ani), am dus-o la Cinema Victoria, la filmul “Bubuiala in Bronz”, cu Jackie Chan. Imi aduc si acum aminte de scena cu hovercraftul, la fel cum imi amintesc ochii inlacrimati ai celor care au iesit de la Titanic. Nu pot sa zic ca ma duceam des la cinema, pentru ca nu imi permiteam.
Foarte multe filme le-am vazut dupa aparitia internetului de mare viteza, mai intai copiate de pe un hard pe altul (veneau din retelele universitare pana la noi) si apoi, pe masura ce au inceput sa cableze, descarcate acasa de pe oDC. Am piratat mult, nici nu imi inchipuiam atunci ca se poate altfel. Si majoritatea nu ne-am fi permis oricum sa platim pentru filme. Avantajul fata de televizor era ca nu trebuia sa vedem reclame peste reclame, asa ca ne strangeam uneori mai multi in jurul unui monitor si vizionam impreuna.
Uneori vorbeam peste replici, glumeam, discutam cu personajele. Alteori preferam sa ma uit doar cu iubita, la filme “de mare angajament”, cu teme mari, precum libertatea (Braveheart), calatoria (The Beach), viitorul omenirii (Equilibrium). Dar marele salt a fost in facultate, cand am venit in Bucuresti si am avut brusc foarte mult timp la dispozitie si internet foarte rapid. Am inceput sa vad atunci multe filme ale marilor nume, de la Woody Allen la Akira Kurosawa si pana la Aki Kaurismaki. Era o foame de a cunoaste, de a ne pune la punct cu ceea ce se intampla afara.
In sfarsit, de documentar m-am indragostit dupa ce am vazut la MNAC o proiectie cu filmul lui Thomas Ciulei, “Asta e”, despre oamenii salbaticiti ai Deltei. M-am indragostit pe loc si am decis ca asta vreau sa fac si eu.
Manasia HubL: Cinematografia românească la stadiul actual, care crezi că sunt cele mai mari provocări ale industriei autohtone în acest moment?
Matei Budes: Cred ca cinematografia in general, in lume, are mari probleme de finantare. Intotdeauna a fost costisitor si dificil sa produci un film, dar acum e mult mai greu sa recuperezi banii investiti in productie. Sunt foarte multe platforme, precum Netflix, Amazon, care ofera filme si seriale de calitate ce pot fi vizionate de acasa.
Cinema-ul traditional nu poate concura cu aceasta fragmentare si schimbare de consum cultural. Romania se bucura de o reputatie foarte buna in industria cinematografica mondiala si a primit multe premii. Cred ca va continua sa primeasca. Insa aceasta recunoastere nu e suficienta pentru a genera un curent intern sau de a prolifera un volum mare de filme. Reputatia externa ii ajuta pe autorii romani sa obtina finantare pentru proiectele viitoare si le asigura o vizibilitate mai buna pentru publicul roman.
Cu toate astea, cinematografia ramane la noi un domeniu de nisa; nu doar pentru ca ne inscriem in curentul mondial de fragmentare a divertismentului si a surselor de informatie, ci si pentru ca romanii au destule drame de infruntat pentru a aprecia stilul “noului val romanesc”.
Noi inca avem de recuperat un mare handicap fata de Occident si multe din realitatile gri din “noul val” sunt inca foarte proaspete si dureroase, de la familie la familie. Publicul vrea comedie, vrea divertisment, evadare. Nu degeaba filme precum “Faci sau Taci” aduc publicul in cinema. Nu degeaba “Doua lozuri” este filmul cu cei mai multi spectatori. Este nevoie de multe filme “de duzina” pentru a strecura printre ele si cateva mai indraznete.
Asa a fost intotdeauna. In rest, sunt eternele probleme cu televiziunile care nu vor sa finanteze proiecte romanesti (cu exceptia HBO), cu discutiile in contradictoriu despre rolul CNC si frustrarile cineastilor care nu si-au vazut potentialul realizat.
De exemplu, mi se pare ca Nae Caramfil este inca un regizor cvasi-necunoscut, desi filmele lui sunt perfect potrivite pentru zona de comedie. Poate un pic prea fine uneori, poate cu ironii ceva prea intelectuale pentru un public iubitor de Suleyman Magnificul, dar totusi comedii valabile pentru o sfera larga de privitori.
In fine, arta in Romania de dupa ’89 a cunoscut un puternic declin, de la paradele din 23 August si Cantarea Romaniei, de la emisiunile complexe ale TVR si filmele realizate pe banda, fie la Sahia, fie la Buftea – oamenii au vrut sa se delimiteze de epoca comunista si au abandonat aceste proiecte. S-au inchis camine culturale, sali de spectacole, cinematografe.
Era si normal, era o arta cu directie, impusa de partid. Dar inca nu a aparut ceva la fel de unitar in loc. Avem acum o serie de case de productie care se lupta pe un public redus si care continua sa emigreze sau sa aiba alte preocupari.
Manasia Hub: Ce fel de proiecte cinematografice preferi? Ai o afinitate pentru anumite subiecte și de ce?
Matei Bude: Pe plan personal, proiectele vin de la sine, odata cu experientele. Incerc sa imbin proiectele comerciale (publicitate, corporate) cu proiecte de educatie, antropologie, patrimoniu cultural. Imi place sa descopar zone si tipologii cu care nu am intrat inca in contact.
Nu am o afinitate pentru anumite subiecte. Acum nu mai sunt atat de activ in productia cinematografica, lucrez cu materiale mai mici/scurte. Iar cand eram implicat mai mult in cinema, nu imi permiteam sa aleg, primeam cu nerabdare ocazia de a lucra intr-un nou proiect. In experienta mea, de multe ori am lucrat pro bono sau pe bugete mici, cu echipe foarte restranse si cu posibilitati limitate.
Chiar si in cazul coproductiilor, numarul zilelor de filmare si a membrilor echipei a fost mereu tinut foarte din scurt. Cu varsta, cred ca e mai putin important tipul proiectului sau subiectul, si mult mai importanta e echipa din care faci parte. Am cautat sa raman in acele relatii care m-au ajutat sa ma dezvolt, in care am putut sa fiu sincer si sa primesc validare. Si am fugit de contractele si proiectele care m-au exploatat si m-au facut sa ma indoiesc de calitatile mele artistice.
Manasia Hub: Cum ai ajuns la Vira Film?
Matei Budes: Am fondat ViraFilms impreuna cu Bogdan Palici in 2007, dupa ce activitatea Asociatiei Vira pe domeniul spectacolelor (de teatru si muzica) a ajuns intr-un punct de inactivitate, dupa ce membrii de-atunci si-au gasit fiecare un alt drum in viata. Am mers impreuna prin sate, inregistrand melodii, discutand cu batranii, incercand sa reconstruim istoria recenta si ceea ce as numi astazi patrimoniul cultural. In timp, ViraFilms a devenit si o firma de productie pentru proiecte comerciale, dar primii ani au fost marcati de activitate in domeniul rural, cu o abordare etnografica sau antropologica.
Manasia Hub: Care sunt semnalmentele din industria românească de cinematografie privind viitorii regizori, scenariști, actori? Cum este această nouă generație care vine din spate?
Matei Budes: Noua generatie isi doreste sa construiasca o Romanie care sa semene foarte mult cu Occidentul. Unii tineri/adolescenti vor sa plece, pentru ca au mai multe oportunitati afara, pentru ca traseul lor academic si profesional este mai usor. Altii vor sa ramana aici, pentru familie, pentru ideea de natiune, din patriotism sau dintr-un anumit confort emotional.
Am observat ca multi dintre cei care au facut parte din diaspora (chiar si un deceniu) au investit capital in Romania, fie prin deschiderea de firme, fie prin asocieri. Nu ma indoiesc ca si tinerii de-acum, chiar si cei care pleaca, vor face tot posibilul sa impinga Romania mai departe. Sunt oameni foarte bine conectati cu restul lumii, fie prin retele sociale, fie prin consumul de filme pe Youtube, fie prin gaming, de la varste foarte mici.
N-as putea sa spun care este viitorul regiei. Experimentele de tip cinema 3D, precum si mai recentul VR cinema, nu vor schimba substantial consumul de cinematografie. Ele vor ramane fenomene de nisa, cu aplicatii directe in domeniul medical sau educational. Nu cred ca arta actorului se va schimba major; vor fi noi integrari cu tehnologia si noi forme de a experimenta actul artistic, dar structurile narative vor ramane in linii mari aceleasi.
Formele interactive de film, fie ca vorbim de webdocumentar, filme cu scenarii multiple, hibrizi film-gaming, raman totusi niste fenomene de nisa. La nivel fundamental, experienta vizionarii unui film este pasiva, mintea intra intr-o stare de visare, iar noi ne-am obisnuit sa vedem filmele in acest fel.
Cred ca miza viitorului este sa gasim noi repere si sa avem filme curajoase. Foarte multe filme astazi se fac dupa niste retete dovedite si sunt foarte previzibile, ca atare. In plus, am intrat in epoca “post-adevar”, ceea ce face foarte dificila chiar si vechea dihotomie mainstream – underground.
Artistilor viitorului le va fi foarte dificil sa se defineasca identitar, fie ca indivizi, fie ca apartenenta la un curent. Dar eu raman optimist, tinerii au resurse incredibile de energie si imaginatie si nu vor lasa viitorul lor pe mana altora. Sunt oameni care s-au nascut dupa comunism, care nu inteleg conformitatea si, in ciuda presiunilor familiale (care merg intr-o inertie predecembrista), vor sa construiasca o lume a lor.
Manasia Hub: Cum crezi că este privit filmul documentar în România? Ne referim ca abordare, subiecte și reacții din piață?
Matei Budes: Cred ca filmul documentar traieste prin doua mari festivaluri de profil: Astra in Sibiu si One World in Bucuresti. Exista proiectii de documentar si in cadrul altor festivaluri de film (de notat Festivalul de Film Istoric Rasnov), dar nu au notorietatea si anvergura primelor doua.
Subiectele de documentar se inscriu cumva pe linia curentului numit afara neomarxist, adica trateaza teme precum egalitatea de gen, discriminarea etnica, comunitati marginalizate etc. Multe filme documentare incearca sa arate publicului valoarea diversitatii si sa dea voce celor mai putin favorizati de societate. Cu toate astea, discursul urii s-a amplificat in ultimii ani. Este si un esec al globalizarii, dar si o criza de identitate pentru majoritatea natiunilor si a membrilor sai.
As spune ca romanii sunt inca foarte toleranti prin comparatie cu alti vecini din Europa si raspund cu interes si blandete chiar si temelor mai socante, dar asta nu inseamna ca toate reactiile sunt pasnice.
Imaginea documentarului in Romania este probabil foarte fragmentata: generatia in varsta este obisnuita cu buletinul de actualitati comandat de partid, generatia ceva mai tanara a vazut documentare pe Discovery si National Geographic si crede ca stilul se refera la animale, istorie sau tehnologie, pe cand generatia adolescentilor de astazi vede documentarul ca o aprofundare a experimentelor sociale pe care le vad pe YouTube.
E poate prea devreme pentru ei sa intelega potentialul genului documentar, dar asa cum spuneam mai sus, curiozitatea ii face caute si sa vizioneze tot felul de materiale.
Manasia Hub: Cum se vede filmul românesc din interior? Care-i starea din interior a acestei bresle?
Matei Budes: Eu nu sunt atat de conectat in prezent cu industria sau cu membrii breslei. Suntem cativa oameni care se suprapun pe aceleasi resurse limitate. Unii concureaza pe o finantare AFCN, altii pe un proiect depus la CNC, altii colaboreaza cu festivalurile… cred ca exista destul de multa speranta in breasla, dar si foarte multa frustrare.
Manasia Hub: Povestește-ne un pic despre workshop-ul de film SUPER. Știm că ai participat la una dintre edițiie oarecum recente, cea de la Sibiu.
Matei Budes: Workshopul de la Sibiu a durat o singura zi, dar am incercat sa parcurg impreuna cu participantii etapele realizarii unui film, de la regie la montaj. Eu mereu insist pe gandirea critica si pe joc, incerc sa ii provoc prin tot felul de jocuri si sa le arat cat de aleatoare este constructia sociala si cat de mult este rezultatul unor conventii.
Cred ca avem mereu nevoie de tineri care sa puna la indoiala totul si sa isi faca propria lor imagine si propria lor filozofie despre lume. Eu ii ajut in privinta asta, de aceea workshop-urile pe care le conduc sunt mai mult “dezvoltare personala prin film” si mai putin un transfer de abilitati tehnice din domeniul cinematografiei.
Un atelier nu poate oferi abilitati reale, dat fiind timpul scurt de desfasurare. Aceste abilitati se capata in timp, dupa multe incercari si escuri, si e nevoie de o motivatie puternica pe care putini o pastreaza. Din experienta mea, 1 din 15 oameni continua sa lucreze in domeniul audio-vizual sau in domenii conexe, ceilalti isi gasesc alte preocupari profesionale.
Sunt uneori presati de familie sa gaseasca “o meserie sigura” sau pur si simplu nu le place atat de mult munca de culise, prefera sa vizioneze filmele si sa experimenteze magia fara sa stie efortul din spate. Asa ca in timpul atelierului incerc sa le arat cat mai multe lucruri, sa ii inspir si sa le deschid pofta de a vedea mai mult.
