Aveam sala de clasă la ultimul etaj al scolii de fete si baieti din Ploiesti. Tin minte ziua in care ni s-a cerut de la scoala sa dam ,,texte pentru revista scolii”. Se primeau poeme, poezii si proza. De orice fel, de orice tip. Visam atunci sa fiu poet, dar sincer poezia nu prea s-a lipit de mine. Imi place sa o citesc, ador sa aud pe cineva recitand, dar nu pot scrie. Am trimis niste texte la revista scolii, nu mi-a fost publicat nimic. Visam atunci sa ma razbun prin cine stie ce mare ,,opera”. Pff!

Fast forward prin liceu. Acelasi episod. Ni se cerea sa trimitem ,,niste texte pentru revista liceului”. Déjà vu, much? Da. Am trimis si la revista liceului.

Raspunsul a fost unul mai pe fata. Reiau discutia de pe holul liceului. Citez din doamna profesoara de romana care mi-a spus: ,,Am primit textele si poemele tale. Nu ai mana de scriitor sau de poet, mai bine te faci inginer sau ceva..”

Saraca doamna profesoara daca ar fi vazut catalogul cu notele mele la mate, fizica sau chimie si-ar fi aplicat doua palme, peste frunte, peste minte. 

Sa faci poezie e o stare, sa o traiesti si sa o cunosti atat de bine incat sa o poti pune acolo, negru pe alb, forever, eternitate literara, e ceva inaltator, nu?

O sa sun foarte cliseic, dar era normal sa-mi placa Nichita pentru ca era republican de al meu. Cu toata treaba asta despre poeme, poezii, esecurile mele literare din scoala generala si liceu, angoasa creatiei care .. oricum nu mai e citita, am ajuns sa stau de vorba cu Tiberiu Neacșu. Tiberiu poarta stindardul de poet. E publicat de doua ori, are o privire agera, dar blanda si un partener foarte misto, patruped, nume de cod FRANK.

De ce m-am luat la vorbaraie cu Tiberiu? Pentru ca e unul dintre poetii contemporani cu potential, este activ pe scena locala, conteporana de creatori literari si in plus gazduieste un proiect mai mult decat interesant: Lit Out Loud.

Andrei Constantinescu: Cine este Tiberiu Neacșu, ca om, ca poet? Prezintă-te un pic, te rog.

Tiberiu Neacșu: Salut. Da, uite, o întrebare foarte grea. Ca poet e greu să-ți spun pentru că mie mi se pare că poezia este o călătorie. Devii din ce în ce mai bun odată cu înaintarea în vârstă, dacă vrei e ca un sport, dar, vorba aia, sportivii se retrag la mijlocul vieții lor, în glorie, dar la poezie nu e chiar așa.

Poezia funcționează foarte bine odată ce treci peste vârste și experiențe.

Eu sunt doar Tiberiu Neacșu, am scos două cărți, am terminat un master în literatură. Îmi făceam și doctoratul, dar nu l-am mai dat. Nu am de gând nici să-l termin pentru că nu-mi folosește la nimic. Acum lucrez în graphic design.

Andrei Constantinescu: Ce temă aborda doctoratul tău?

Tiberiu Neacșu: Doctoratul meu era în Virgil Mazilescu. El este un poet român pe care foarte multă lume îl uită sau nu-l știe. Asta pentru că era contemporan cu Nichita Stănescu, ăsta era marele lui dezavantaj. Stănescu a fost tot timpul preferatul regimului. Numai că Virgil Mazilescu scriind și puțin, dar fiind foarte atent cu ceea ce scrie a reușit să dea, ca și Mircea Ivănescu, niște poeme fără de care literatura română de azi, cred eu, nu ar fi arătat așa. Cred că sunt cei trei mari… Mircea Ivănescu, Virgil Mazilescu și Mariana Marin. Bineințeles că acestea sunt doar câteva nume de poeți mari. Nu vreau sa uit de Ioan Es. Pop, Ion Mureșan ș.a.m.d.

Andrei Constantinescu: Ai menționat că ai lansat deja două cărți. Spune-ne un pic despre ele. 

Tiberiu Neacșu: Prima mea carte este una adolescentină de evlavie liricoidă și de aprinderi din astea tipice vârstei. Aveam 19 ani atunci când m-am înscris la un concurs. Se numea ,,Porni Luceafărul…” din Botoșani. Am câștigat acolo un premiu și în 2000 mi-a fost scoasă prima carte. M-am cam grăbit.

A doua carte a venit după 13 ani. Am început să o scriu prin 2007. Era gata prin 2009, sau cel puțin așa am crezut eu, dar de fapt nu era terminată. Am mai lucrat un pic și i-am trimis-o lui Radu Vancu, pe mail, să-mi spună ce crede și, dacă i se pare ok, să mă ajute să o trimit la o editură.

În 2013 i-am trimis lui Cosmin Perța cartea asta. ,,Acrobat în 10 pași” e titlul ei. Omul a zis ok o publicăm la Tracus Arte și așa a apărut.

Evoluția a fost una destul de drastică. Prima carte a mea era destul de barocă imagistic vorbind, foarte aprinsa. Ani mai târziu eram cumva tributar modernismului poetic. Citeam foarte mulți moderniști atunci. Chiar îi disprețuiam pe poeții contemporani care acum ajung să-mi fie prieteni.

Am scris cartea asta ca o desprindere de modernism. Am vrut să o scriu ca și cum aș încheia capitolul ăsta.

Andrei Constantinescu: Cum privești tu comunitatea literară bucureșteană și românească? Unde poti fi citiți contemporanii?

Tiberiu Neacșu: În România există tot felul de comunități de poeți. Unii le-ar numi bisericuțe. Aceste grupuri promovează poetici diferite. Una e Clujul, alta e Bucureștiul, una e Brașovul etc. Constanța și Iași au poetici diferite, dar cumva oamenii se întâlnesc, se citesc între ei, comunică.  

,,Există totuși și edituri care promovează poezia contemporană. Casa de Editură Max Blecher, Tracus Arte, Charmides sau OMG”

Din păcate poezia locală nu prea se mai promovează pentru că nu se vinde. Poezia nu se vinde. Proza, da. Dacă nu te cheamă Mircea Cărtărescu nu ai șanse să vinzi mii de exemplare.

Există totuși și edituri care promovează poezia contemporană. Casa de Editură Max Blecher, Tracus Arte, Charmides sau OMG și cred că mai sunt, îmi scapă acum, sunt edituri care se ocupă de publicarea poeziei contemporane și extrem contemporane. 

Sigur că pentru orice editură contează vânzările de carte, dar nu în scopul expres al vânzării publică editurile mai sus numite acest gen de poezie, ci pentru valoarea poeziei scrise.

Fără doar și poate, îi interesează să le vină și niște bani ca să poată trăi.

Eu, de exemplu, sunt norocos că pe lângă poezie am și un job din care mă întrețin. Totuși, alții nu sunt atât de norocoși și trăiesc doar din ce fac în plan editorial, publicistic, burse și așa mai departe. E mai greu, e o luptă puternică.

E admirabil că avem atâția poeți care încă publică poezie și creații contemporane fără să fie neapărat cu gândul la bani.

,,Parcă acum nu-ți mai trebuie o formă de artă ca alternativă la viața ta de căcat.”

E drept că înainte de ‘89 poezia și proza erau altfel privite și promovate. Ele erau momentul de respiro de la cotidianul comunist. Era evadarea lor zilnică. Se citea și foarte mult atunci.

Acum cu un click găsești aproape orice vrei pe net, mai puțin ora de desfășurare a meciului România – Islanda, dar asta e o altă discuție.

Atunci era totul analog. Acum ai totul digital. Acum ești la un click distanță de ce vrei să ți se întâmple. Parcă acum nu-ți mai trebuie o formă de artă ca alternativă la viața ta de căcat.

Andrei Constantinescu: Cum reușiti voi contemporanii, poeții și prozatorii să mai ajungeți la cititori în momentul de față? Și întreb asta pentru că-mi doresc să povestești un pic și despre Lit Out Loud.

Tiberiu Neacșu: Există două modalități prin care poți ajunge la cititor. O dată este numele autorului și de cealaltă parte sunt premiile câștigate.

Dacă iei un premiu dat de anume juriu într-un anumit mediu cu o anumită orientare brusc ești în lumina reflectoarelor. Cumva e normal pentru că lumea caută validare. Adică n-are să intre nu știu ce cititor în librarie să-l ia pe Tiberiu Neacșu când poate alege un autor cu nu știu câte premii. Îi cumpără lui cartea pentru că are siguranța valorii acelei cărți. Cineva îi spune: ,,cumpără asta!”.

Despre Lit Out Loud pot spune că sunt niște seri în care discutăm cu autori. Adică eu, Sorin Despot, noi suntem moderatorii. Sunt niște seri cumva nășite de Ligia Keșișian și de Daniel Petrescu de la Manasia Hub. Ei au pus la cale întâmplarea asta. Ligia ne-a tras de urechi pe mine și pe Sorin, bai, hai, moderăm! Începem!

Ideea noastră a fost să promovăm, tocmai din lipsa unei piețe directe de carte, autorii în viață, contemporanii. E o întâmplare pe înțelesul tuturor, fără pretenții academice sau nazuri, ori pretenții de atotcunoscători. Totul se întâmplă într-un mediu informal pentru că de mediile formale ne-am cam săturat. Am spus și la prima ediție Lit Out Loud că noi vom pune scriitorul în lumină, să-l vadă oamenii, să-l cunoască. Încercăm să-i umanizăm pe scriitori. Cam asta a fost ideea și cred că lucrurile se conturează frumos aici.

,,Ideea noastră a fost să promovăm autorii în viață, contemporanii”

Credem că literatura română trebuie scoasă din dulap pentru că e foarte timorată și dacă iese în piață se pierde. Au tot început să fie locuri care promovează literatura. Am văzut, de exemplu, că la Street Delivery se întâmplă lecturi, au fost și battle-uri între poeți și rapperi. Prin foarte multe orașe se promovează acest tip de manifestare. Și asta e foarte bine.

Există, sigur, și Stand-Up Poetry la Radio Guerrilla. E o idee bună atâta vreme cât nu sunt chemați doar actori și nu se citesc doar poezii de Nicihita Stănescu sau Marin Sorescu.

Am văzut o ediție interesantă la Guerrilla, la care a fost invitată Bianca Temneanu, unde a citit din Ionel Ciupureanu, din Dan Ciupureanu, din Lavinia Bălulescu. Cred că e prima oară când aud la Stand-Up Poetry citiți poeți contemporani. Asta e minunat! Dacă se poate întâmpla așa ceva ediție de ediție ar fi excepțional.

Andrei Constantinescu: Care sunt urmatoarele planuri pentru seria Lit Out Loud?

Tiberiu Neacșu: Pentru acest an avem planificate 6 ediții Lit Out Loud, astfel că ne vom opri la finalul lui octombrie, urmând ca, deîndată ce vremea ne lasă, anul viitor, să reluăm serile săptămânal.

Sigur, dacă mai există vreun duet pe care vrem să-l aducem la Manasia, o vom face chiar și în noiembrie. Stay tuned!