Primul cinematograf din Bucuresti in care am pus piciorul vreodata a fost Cinemateca Eforie de pe strada cu acelasi nume, numarul 2. Chiar nu-mi mai aduc aminte ce film am vazut atunci, dar intotdeauna am avut senzatia ca filmele trebuie sa fie tratate cu respect pentru pelicula si demnitate pentru public.

Tranzitia dinspre cinemateca spre cinematograf spre chestiile astea din mall-uri numite acum NUSTIUCUM Movie City sau VINOAICI Movie Plex s-a facut oarecum natural. Uneori naturalul nu inseamna neaparat bine, dar pentru roman blockbusterul poate sa fie ca drogul si floricelele ca sedativul. CUT!

Cui nu-i plac filmele e probabil incastrat prea tare in propria Imaginatie. Incercand sa aflu despre ce se mai intampla cu cinematografia independenta din Bucuresti si Romania am ajuns sa raman cu mai multe semne de intrebare decat raspunsuri. Stim ca cinmatografele clasice sunt o raritate iar reteaua nationala de cinematografe pe care o avea Romania s-a transformat in amintiri.

Stim ca lumea prefera acum sa mearga la cinema in mall-uri. Asta nu e o problema, dar o mica deranjare apare atunci cand la astfel de cinemauri se serveste doar un anumit tip de filme. Focusul? Come on, stiti si voi. Blockbustere si pelicule comerciale care inunda ecranele. Filme de arta? Cu tenta sociala? Cu iz cultural? Lasate la voia putinelor cinemauri independente care au mai ramas si a publicului cu adevarat pasionat si fidel.  

Nu-mi plac semnele de intrebare si nici ca incep uneori propozitiile cu negatii, dar mi-am rascolit mintea si am gasit persoana de la care sa mai iau pulsul cinematografiei independete. Ligia-Verkin-Kesisian.

Cine e Ligia? In primul rand e un om care crede in cultura si diversitate. Asta pentru ca este director artistic la Caravana Metropolis si Kinodiseea ICFF, organizeaza, dirijeaza si e director artistic pentru Balkanik Fest. In plus, Ligia e si poet contemporan, traducator si DJ ,,din cand in cand” zice ea.

Discutia cu Ligia s-a dus mai departe de film pentru ca arta a mai lovit Bucurestiul si pe plan muzical din mainile Ligiei. Spun doar denumirea fest-ului care a dat un nou suflu acestui oras: Balkanik Fest. Daca n-ai apucat sa treci pe la acest event un rezumat din cateva cuvinte ar fi: diversitate culturala, schimb de traditii si obiceiuri prin muzica, comunitate multiculturala. De cate ori in ultimii 10 ani a auzit Capitala de chestiile astea? REC!

Andrei Constantinescu: Cum a ajuns Ligia sa-si descopere pasiunea si implicarea in cinematografia locala independenta si nu numai?!

Ligia-Verkin Keșișian:  Lucrez de noua ani in acest domeniu si cumva mai toate evenimentele pe care le facem impreuna la Asociatia Culturala ,,Metropolis” sunt impotriva curentului. Toate au avut ca miza principala formarea și rafinarea gustului publicului din Romania în ceea ce priveste filmul de arta si muzica, mai ales cea care isi gaseste radacina in traditional.

Avem Caravana ,Metropolis” unde aducem filme de arta in principal europene iar evenimentul este unul care atrage nu doar cinefili, ci mai ales public larg pe care incercam sa-l obisnuim cu filmul de festival. Am reusit sa ajungem la un tip de public care nu frecventeaza salile de cinema, la primele editii veneau oameni care nu mai vazusera niciodata film european și ce e foarte fain e ca au continuat sa vina la proiectii si sper ca atunci cand au ocazia platesc bilet si la filmele europene din reteaua clasica de distributie. Caravana se desfasoara si in orase in care chiar nu mai exista cinematografe, din pacate.

Am inceput evenimentul la prima editie cu mai multe filme franceze care pot atrage publicul spre filmul european, una e sa vezi prima data un Francois Ozon sau un Klapisch și alta e sa vezi din prima un Haneke, e un proces de fapt atunci cand vrei sa obisnuiesti oamenii cu o anumita nișă și cand iti propui sa ii convingi sa revina. E un eveniment care a atras din 2012 pana acum peste 400.000 de spectatori,

Ne-am gandit si la publicul mai tanar si avem acum in focus si KINOdiseea, un festival de film pentru publicul tanar. Acesta se petrece chiar in aceasta perioada (n.r octombrie 2020). Aici aducem filme de arta pentru copii.

Si ei ca si publicul matur au acces doar la filme de productie Disney unde totul e mai altfel. E totul fara probleme insa e important ca acesti copii sa descopere si lumea in care ei traiesc. Cum traiesc copiii din Australia? Cei din India? Ne dorim sa oferim diversitate. Cat mai multa diversitate.

Andrei Constantinescu: KINOdiseea poate impacta publicul tanar cu speranta in care pot fi interesati de acest domeniu ca profesie, asa-i?

Ligia-Verkin Keșișian: Da. Din fericire sunt deja copii care au crescut cu KINOdiseea si acum deja sunt studenti la film sau sunt implicati in piata locala de cinematografie. Unii au iesit si regizori. Noi ne-am propus sa influentam acesti tineri. Chiar daca sunt grupuri mici de oameni la care uneori ajungem pentru noi conteaza. Ne dorim sa-i influentam prin film si arta.

Cred ca asta e si unul dintre motivele pentru care nu am dorit niciodata sa plec din tara. Mi se pare ca aici in Romania e foarte mult de lucrat. Putem face multe lucruri educative si chair daca e foarte greu e o miza si o ambitie cu aceste proiecte, cu Metropolis si KINOdiseea. E un proces constant de transformare.

Andrei Constantinescu: De ce crezi ca nu mai are Romania o retea de cinematografe independente? Observam o migratie puternica, in ultimii ani, catre salile de proiectie din mall-uri.  

Ligia-Verkin Keșișian: Inainte de anii 90 existau si studiourile care faceau film. Exista Sahia care facea film documentar. Exista Anima Film pentru animatie. Aveau un buget anual alocat si acolo lucrau oameni din industrie. Aveau un target si trebuiau sa produca un x numar de filme in fiecare an. Acele filme se distribuiau atunci foarte foarte bine.

Gandeste-te ca atunci erau si gradinile de vara pe langa cinematografele clasice care existau.Puteai sa mergi la film foarte usor, lumea era obisnuita cu asta, era o traditie.

Dupa 90 foarte multe cinematografe au devenit cazinouri sau restaurante sau pur si simplu au ajuns in paragina pentru ca nu s-a mai ocupat nimeni de ele. Nici nu au mai existat bani pentru ele, incepuse sa se investeasca din ce in ce mai putin in industria asta si in cultura in general. Si in Bucuresti si in tara stam foarte prost din pacate la acest capitol.

Andrei Constantinescu: Ce se intampla in Bucuresti pe partea aceasta de cinematografe locale de arta? Mai exista?   

Ligia-Verkin Keșișian: Da, dar sunt foarte putine in acest moment. Este Elvire Popesco, mai e cinema MȚR, in rest nu mai exista multe dintre acele spatii. Nu exista fonduri pentru ele sau se afla in cladiri cu pericol seismic, foarte multe s-au inchis, cum e cazul Cinematografelor Studio sau Patria.

Raritatea cinematografelor independente. Fonduri 0!

Avem din fericire inca Cinema Union si Cinema Eforie. La aceste cinemarografe inca se proiecteaza si chiar si unele festivaluri de film locale folosesc aceste cinemauri pentru proiectii.

Andrei Constantinescu: Balkanik Festival? In ultimii ani a fost un event etalon pentru Bucuresti.  

Ligia-Verkin Keșișian: Da, cred ca am reusit cu Balkanik sa schimbam un pic Bucurestiul. Imi amintesc ca atunci canda am venit eu in Bucuresti in 2007 imi doream sa dansez sau sa ascult muzica lautareasca si nu aveam unde. Era doar muzica electronica sau rock peste tot, lumea era cumva amortita.

Am creat Balkanik tocmai in ideea asta si in ideea de a aduce muzica traditionala si de la noi, dar si din spatiul balcanic, din Orient si nu numai, de a le aduce in atentia oamenilor. De exemplu, erau trupe precum Fanfara Ciocarlia sau Taraf De Haidouks care aveau concerte in New York, in Londra, dar la Bucuresti nu stia mai nimeni de ei. Era uluitor sa ai in tara atatia muzicieni extraordinari si sa nu ai unde sa ii vezi live.  

Imi aduc aminte ca la  prima editie a Balkanik a venit la mine un tip si mi-a spus ca e senzational acest festival. Venise tocmai din Koreea sa vada o trupa din Ungaria. Excelent! Foarte multe trupe din cele de la Balkanik nu cantasera niciodata in Romania. Am incercat mereu sa aducem artisti de afara chiar daca erau necunoscuti publicului de aici.

Din pacate cu Balkanik a fost greu mereu pentru ca nu a existat buget pentru el. Exista foarte multe prejudecati atunci cand vine vorba de cultura rroma sa zicem, desi nu acesta e focusul nostru principal. Noi incercam sa acoperim o paleta cat mai largă de cultură muzicală diversă, sa cream un fel de melting pot cultural in care oamenii invata sa se descopere unii pe altii, sa-si cunoasca culturile si sa si le accepte.

Incercam sa acoperim o paleta cat mai largă de cultură muzicală diversă

Tin minte ce hype s-a facut atunci cand l-am adus pe Omar Souleyman in Romania, la Bucuresti.  Era chiar in perioada in care Europa era foarte preocupata de imigrantii care veneau din Siria, oamenii au un “talent” halucinant de a se infricosa de ceea ce de fapt nu cunosc.

Dar nu voiam sa vina la editia aceea doar tinerii, jurnalistii si publicul nostru obisnuit, mi s-a parut firesc sa vina si oameni din comunitatea siriana sau din oriental mijlociu, asa ca am realizat afise speciale cu Omar si ne-am dus cu ele in comunitati si pe la restaurant cu specific, incurajand oamenii sa vina. A iesit foarte bine, trebuie sa sarbatorim diversitatea si sa ne deschidem sa descoperim si sa intelegem si ce se afla in afara bulei noastre imediate si confortabile.

Cu Balkanik am reusit, cred, sa schimbam si multe mentalitati si sa aducem oamenii mai aproape unii de altii prin muzica.  

Cu Balkanik am reusit, cred, sa schimbam si multe mentalitati

Andrei Constantinescu: Care sunt perspectivele pentru Balkanik?

Ligia-Verkin Keșișian: Anul acesta de la sine nu l-am putut organiza, iar anul trecut chiar nu am avut nicun fel de buget. Am fi putut avea o forma de finantare, dar presupunea un compromis si nu am fost impacati cu asta. Eu imi pastrez optimismul ca la un moment dat vom putea face din noi Balkanik Festival si acum ca s-a schimbat si administratia in Bucuresti. Sper sa fie o administratie mai orientata catre cultura, diversitate si multiculturalitate. Ar prinde bine o administratie lipsita de astfel de prejudecati.

Andrei Constantinescu: Cum se face de fapt selectia pentru Balkanik Fest? Care au fost criteriile?

Ligia-Verkin Keșișian: Cred ca in general m-am ghidat dupa o idee simpla: sa aduc oamenii fata in fata cu o anumita cultura, mi-am dorit sa o inteleaga mai bine si sa fie curiosi sa o descopere mai in profunzime, sa o accepte. Cu totii ca societate avem bune si rele, nici o cultura nu e ideala sau fara pata, trebuie sa ne cunoastem ca sa ne putem accepta. Si sa nu mai judecam fara sa cunoastem, cred ca e vremea sa renuntam la clisee si stereotipuri, nu?

E foarte important conceptul festivalului pentru ca atmosfera trebuie sa creasca treptat in fiecare seara. Mereu mi s-a parut important sa aduc trupe despre care lumea chiar nu avea habar in Romania, care sa urce pe scena inainte de headliner-ul serii. Sunt trupe care au venit la Balkanik si acum sunt in difuzare la posturile de radio din Romania, asta e excellent, sau sunt chemate la alte festivaluri.

Sunt multe festivaluri la care mergi pentru ca iti place o trupa sau alta si nu te intereseaza celelalte. Aici, lumea venea chiar daca nu cunostea nici o trupa, multi stiau ca vin sa descopere artisti noi si increderea asta mereu mi s-a parut foarte onoranta.  

Andrei Constantinescu: Cinematografia romaneasca pare sa miste mai mult decat o facea inainte. Vine un revival?

Ligia-Verkin Keșișian:  Cinematografia de la noi infloreste si are succes in festivalurile de categoria A chiar daca producatorii romani nu se pot baza pe bugete foarte mari venite din tara, Romania nu cred ca o sa aiba vreodata bugetul pentru cultura si film in particular de care dispun Franta sau Germania si cu toate astea, cu resurse limitate, cred ca directia cinemaului romanesc e una buna si ambitioasa. E complicat spre imposibil totusi sa faci film cu bani doar din Romania, fara co-productii internationale, filmul romanesc, asta e inca ok. Sa speram ca vor exista pe viitor bugete mai serioase in zona cinematografiei.

***

Ce a vrut sa spuna autorul? Intervievatul? Cred ca Ligia si oameni ca ea vor reusi sa readuca un val cultural back to Bucharest. Atat cinematografia, filmele, publicul, muzica locala, internationala si clash-urile astea culturale inseamna dezvoltare. Ramane de vazut care va fi si noua directie locala artistica vorbind la nivel de administratie si daca Bucuresti va scoate capul din nou spre gura aia de oxigen numita ,,cultura”.

Pe Ligia o puteti vedea si asculta la Manasia Hub chiar sambata pe 31 octombrie la Babylonia unde pune muzica din spectrul ei original. Casca un pic urechile pentru ca s-ar putea sa gasesti la ea artisti pe stil ,,bijuterie”.